Imagine articol_platforma.jpeg

Platformele online în contextul noului VBER

În societatea actuală persoanele fizice și juridice folosesc tot mai des, în activitatea curentă, platformele online, fie că acestea sunt platforme de tip marketplace, platforme de tipul motoarelor de căutare, rețelelor sociale sau platforme colaborative. Rolul platformelor online a devenit tot mai pregnant în economie și societate în ultimii ani în care internetul a propulsat dispersarea informației și a facilitat accesul la date. De asemenea, pandemia generată de Covid-19 a determinat creșterea comerțului electronic prin utilizarea platformelor de intermediere online.

Potrivit definiției stabilite la nivelul Comisiei Europene, platformele online sunt acele servicii digitale care facilitează interacțiunea, prin intermediul utilizării internetului, dintre două (platforme dublu-fațetate) sau mai multe (platforme multi-fațetate) grupuri distincte, dar interdependente de utilizatori, astfel încât să genereze valoare pentru cel puțin unul dintre grupuri.

În contextul expirării valabilității Regulamentului de exceptare pe categorii nr. 330/ 2010 (VBER) la data de 31 mai 2021, precum și a Orientărilor Comisiei Europene privind restricțiile verticale ce îl însoțesc, având în vedere noile modele de afaceri ce au la bază economia platformelor, precum și numeroasele practici anticoncurențiale ale platformelor cu care Comisia Europeană sau statele membre U.E. s-au confruntat în ultimii ani, definirea în noul VBER a platformelor de intermediere online și a restricțiilor verticale în care acestea pot fi parte a devenit iminentă.

Propunerea de Regulament de exceptare pe categorii preia calificarea dată  platformelor de intermediere online de Regulamentul (UE) nr. 2019/ 1150 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online și prevede faptul că platforma de intermediere are calitatea de furnizor de servicii (n.n. de intermediere).

Această calificare ilustrează cu precizie raportul contractual existent între platformă, pe de o parte, și utilizatorii de pe fiecare latură a platformei, pe de altă parte. Astfel, din punct de vedere al normelor de drept comun (art. 2.096 Cod Civil), intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă față de client să îl pună în legătură cu un terț în vederea încheierii unui contract, intermediarul fiind o entitate independentă față de părțile la tranzacția pe care o intermediază. În acest sens, platformele pun la dispoziția ambelor categorii de utilizatori intermediați infrastructura necesară realizării comerțului online.

Din punct de vedere al normelor de concurență, între societatea care își vinde bunurile sau serviciile prin intermediul platformei și platforma de intermediere online este în vigoare un acord vertical, respectiv contractul de prestări de servicii de intermediere, platforma online reprezentând oferta de servicii de intermediere online, iar societatea care își publică produsele în platformă în scopul vânzării acestora către utilizatorii platformei reprezintă cererea pentru astfel de servicii. În plus, furnizarea de servicii de intermediere online este considerată a fi serviciu contractual în sensul art. 101 din TFUE și în sensul aplicării VBER.

Pentru a analiza restricțiile verticale specifice platformelor, astfel cum acestea au fost introduse în proiectul de VBER, este necesară definirea pieței relevante pe care este prezent acordul vertical. Lato sensu, piața relevantă poate fi definită ca fiind piața serviciilor de intermediere prin platforme online, acestea din urmă reprezentând piețe de tip marketplace. Având în vedere dimensiunea produsului, această piață relevantă poate fi ulterior segmentată în funcție de natura produsului comercializat prin platformă.

 

Având în vedere calitatea platformei de furnizor, acesteia i se aplică dispozițiile art. 101 din TFUE care reglementează practicile anticoncurențiale, precum și prevederile VBER. Spre exemplu, le este interzis furnizorilor de servicii de intermediere online să impună un preț de vânzare fix sau minim pentru tranzacția pe care o facilitează, această practică reprezentând o restricție gravă a normelor de concurență, fără a beneficia de exceptare de la aplicarea art. 101 (1) TFUE, indiferent de cota de piață a furnizorului de servicii de intermediere online și a cumpărătorului de servicii de intermediere online pe piața relevantă.

De asemenea, proiectul de VBER exclude de la exceptarea pe categorii obligațiile de paritate la nivelul comercializării cu amănuntul impuse de furnizorii de servicii de intermediere online prin care li se interzice cumpărătorilor acestor servicii să ofere, să vândă sau să revândă bunuri sau servicii utilizatorilor finali, fie ei persoane fizice sau juridice, în condiții mai favorabile pe alte platforme de intermediere online. Condițiile de vânzare pot viza prețurile, stocurile, disponibilitatea sau orice alți termeni sau orice alte condiții de ofertă sau de vânzare.

Motivația economică a platformei de a impune obligația de paritate cumpărătorilor de servicii de intermediere online care au o strategie de tip multi-homing, respectiv utilizează mai multe platforme de intermediere online, este evidentă: dacă întreprinderea care vinde pe platforma respectivă își vinde, în același timp produsele pe alte platforme la prețuri mai mici, utilizatorii platformei (clienții vânzătorilor din platformă) vor migra spre acele platforme de unde pot achiziționa produsele în condiții mai favorabile. Ori, platforma obține venituri  pentru serviciile de intermediere de la vânzătorii din platformă, iar aceștia din urmă sunt interesați de platformă în funcție de numărul de utilizatori pe care aceasta îi are, utilizatori ce reprezintă potențiali clienți pentru vânzători.

Este important de reținut că o autoritate de concurență va verifica prezența în acordul vertical a unei obligații de paritate, fie că ea este implementată prin mijloace directe (e.g. prevăzută în contract), fie prin mijloace indirecte (e.g. un furnizor de servicii de intermediere online poate stimula cumpărătorii să îi acorde paritate în raport cu concurenții furnizorului, oferind o mai bună vizibilitate pentru bunurile sau serviciile cumpărătorului pe website-ul său sau percepând comisioane mai mici).

În final, subliniem faptul că restricția gravă reprezentată de obligația de paritate este inclusă în articolul 5) din VBER și, spre deosebire de restricțiile grave prevăzute la art. 4) din VBER, excluderea de la exceptarea pe categorii se limitează strict la această obligație, cu condiția ca restricția verticală să poată fi separată de restul acordului vertical. Pe cale de consecință, restul acordului vertical poate continua să beneficieze de exceptarea pe categorii.

În situația în care proiectul de VBER va fi adoptat în forma propusă, acesta va intra în vigoare la data de 01 iunie 2021.

Anda Nastase

  Associate Lawyer

[25 Octombrie, 2021]